Plictiseala dusă dincolo de extreme

Am crezut mereu că plictiseala este o chestie relativă și foarte personală, dar în ultimele două zile am văzut cum o stare atât de subiectivă se poate generaliza la un grup relativ numeros de oameni, fără nici cea mai mică opreliște și mai ales i-am văzut apogeul.
Partea, să zicem, amuzantă este, că a fost generată de un singur om și că nu i-au trebuit mai mult de 10 minute să ne aducă pe toți în starea respectivă.
În general ador momentele petrecute în sălile de curs și cu toate că nu toate materiile predate sunt pe gustul meu, reușesc să-mi păstrez concentrația și chiar să apreciez munca profesorului, dacă nu chiar materia în sine. Dar calvarul prin care am trecut în ultimile zile este dincolo de puterea mea de descriere. Totuși încerc:

• Ore și ore de nonsensuri abia introduse, care și acum sunt la fel de neînțelese ca în clipa în care le-am auzit rostite pentru prima oară. 
• Ore și ore de privit spatele unui profesor, care în puținele momente în care ne onora cu afișarea chipului său ne vorbea privind podeau sau poate că-și privea pantofii, iar în restul timpului își scufunda parcă întregul corp în tabla îmbâcsită. 
• Ore și ore de definiții, teoreme și probleme, care generau mii de întrebări, la care nimeni nu răspundea, căci atunci când cineva, probabil în pauza dintre două reprize de moțăială, se aventura în a îi adresa o întrebare distinsului profesor, explicația era mai mult decât șocantă, fiind complet pe lângă subiect.
• Ore și ore de căscaturi zgomotoase și câteva sonate sforăite, de litere și cifre ce se amestecau pe foile albe generând confuzie și somn.

Doamne ce bine că s-a terminat!
Nu cred că am simțit în viața mea o plictiseală mai profundă decât cea trăită zilele astea și sper, ba nu, mă rog oricărei forțe ce își întoarce privirea și către mine, să nu fiu nevoită să mai trăiesc nici măcar o clipă un astfel de supliciu.

Imagine preluată de pe Who Saw This Coming?

Read more »

Liniștea de după război

Anul a început de cinci zile deja și m-am gândit să fac și eu prima ieșire din casă pe acest an. Nu prea știu la ce să zic că mă așteptam, dar sigur nu la liniștea care domnea peste cartierul meu.
Oameni, poate vre-o zece, luând în considerare și vânzătoarele din magazinele prin care am intrat, și cel mai straniu, nici un picior de maidanez care să mă conducă de la scara blocului până în stradă în cântec de lătrat și mârâit.
O liniște cum mai rar se aude prin părțile astea ale capitalei.
Nu tu grohăituri manelistice, nu tu pocnitori rătăcite de anul trecut prin buzunare, nu tu veșnicii 'sedentari' ai zonei, șoptind "Țigări! Țigări!"c-un benoclu după 'cașchete' și unul după potențiali fraieri dispuși să dea un ban pe contrabanda lor cu gust de gaz și aromă de benzină.
Liniște și pace!
Sau poate liniștea e doar în viziunea mea, căci ultimile mele experiențe pe afară au fost când forfota era mai mare, și când bucureșteanul tot, cu mic și mare alerga ca bezmeticul după ultima repriză de cumpărături. Atunci când coșul de cumpărături era format din încă un kil, două de carne, tobă, lebăr și cârnați, încă un strop, două sau două mii două sute douăzeci și două de tărie sau cine mai știe câte produse dătătoare de diabet, toate adăugându-se la tona de mâncare și băutură cumpărată cu o zi înainte, care la rândul ei se adăugase la cea cumpărată cu o zi înainte și tot așa, ciclul încheindu-se undeva cu vre-o lună înainte de Crăciun.
Noroc că s-a terminat și acum mă pot bucura de liniște, fie ea reală sau generată de subconștientul meu.

Read more »

Ninge iar

Zăpada - încă unul dintre lucrurile care mă fac să zâmbesc.
Urăsc frigul, umiditatea și multe alte lucruri asociate iernii, dar iubesc zăpada, mai ales atunci când cade. Atmosfera pe care o crează e mereu parcă desprinsă dintr-un basm, plus că înfrumusețează tot ce atinge în cădere.
Acum ninge... și e atât de frumos, de uit de tot ce poate fi altfel decât frumos în viață.
   

Read more »

Dă și altora o șansă

În urmă cu o grămadă de ani, am văzut un film care m-am impresionat, până dincolo de bariera lacrimilor.
Filmul se chema "Dă mai departe!" sau în engleză "Pay It Forward", iar povestea pe care o spunea era una pe cât de simplă pe atât de tulburătoare.

Povestea pe scurt:

Dacă fiecare om ar ajuta trei oameni, care la rândul lor ar ajuta fiecare câte trei oameni și așa mai departe, lumea ar deveni mai bună.

Știu că ficțiunea e ficține, dar o ficțiune ca asta poate deveni realitate, dacă cu adevărat ne dorim asta cu toții, și cred că nu e nimeni în țară sau peste hotare care să nu-și dorească o lume mai bună.
Totuși degeaba ne dorim, dacă niciodată nu acționăm. Degeaba așteptăm să facă alții primul pas, când toată lumea așteaptă asta. Degeaba visăm la o lume în care copiii noștrii și copiii copiilor noștri să trăiască mai bine, când nu punem umărul să transformăm visele în realitate.
Degeaba visăm, degeaba ne dorim, degeaba aruncăm vorbe goale oricui e dispus să asculte, dacă nu acționăm.
Iată și un mod în care putem acționa. Un prim mic pas...

Încercați să faceți ceva! Nu e greu, nu e mult, nu trebuie decât să vă deschideți ochii inimii și să priviți prin ei, la cei care chiar au nevoie de acel mic ajutor.

Salveaza si tu viata unui copil cu o semnatura



Read more »

Optimism și motivație

Tocmai am terminat de revizionat filmul Fame, la aproape un an după ultima vizionare și mi-am amintit de ce sunt atât de îndrăgostită de acest film: optimismul. Optimismul pe care îl emană prin fiecare scenă și fiecare cadru, prin fiecare poveste și fiecare personaj, dar mai ales prin cântec.
Fiecare dintre cântecele alese par să debordeze de energie și optimism, dar nici unul mai mult ca I Sing The Body Electric, împreună cu întreaga scenă finală, care este, cel puțin pentru mine, apogeul motivațional.
Un cântec și un film tocmai potrivit pentru începutul unui nou an, pentru care cu toate că am zis că nu am construit nici o TO DO list, am câteva aspirații, unele mai realizabile ca altele. Totuși acum, după a nici nu mai știu câta revizionare a acestui film, toate par de zeci de ori mai accesibile și mai aproape. Pot doar să sper că chiar așa vor fi și să fac tot ce îmi sta în putință să le îndeplinesc.
Deci,cântecul I Sing The Body Electric și filmul Fame sunt lucruri care mă fac să zâmbesc și chiar să privesc cu încredere spre anul ce tocmai a început.

Read more »

Revelion 2011

Am trecut în noul an fără nici un ban la mine!!!
Poate că prentru mulți nu-i mare brânză dar pentru mine e o adevărată tradiție de care din nefericire aseară am uitat cu desăvârșire. Încă de la Revelionul 2006 când am început tradiția până acum, nu am mai petrecut nici o noapte dintre ani fără bani în buzunar, asta până aseară când am reușit să uit complet.

Artificiile
Cam asta se vedea înainte și după ora 12:00 din balconul meu.
PS: În general pot să filmez mai drept, dar îmi era imposibil aseară din cauza tremuratului... :P

Read more »

Pa pa 2010

Gata și 2010! Gata, a plecat, lăsând locul lui pe 2011 care și-a intrat în drepturi de câteva ore deja.
Așa că printre două reprize de somn, prima scurtă, agitată și a doua mai vedem noi, am trecut pe aici să vă urez ca noul an să vă împlinească fiecare dorință (oricât de năstrușnică), să vă aducă sănătate cât pentru o viață, noroc cât pentru un secol și bani cât o da guvernul + un bonus substanțial (așa ca "bonus pentru la anu" sau mai corect pentru anu ăsta).

Read more »

Bucureștiul pe 30 decembrie 2010

În toiul pregătirilor pentru "marea" petrecere de mâine noapte, Revelionul, am profitat de câteva ore de libere și am "fugit" cu o prietenă să dau o raită prin oraș.

Îi promisesem de acum două săptămâni când tot așa într-o seară am ieșit la o plimbare, din păcate fără aparatele de fotografiat, că o să ișim din nou dar de data asta pregătite.
Astfel înhămându-ne cu haine groase, groase, cu căciuli și fulare și bineînțeles cu ustensilele de pozat, am luat-o la pas prin București, așa ca o ultimă plimbare pe 2010.

PARCUL SEBASTIAN
Prima oprire, cilea-șa la Nea Marean, în Parcul Sebastian. Trebuie să recunosc că "Care Este", primarul nostru drag și scump, nu organizează chiar rău astfel de evenimente. Nu tu manele, arnajamentele cât de cât cu gust, nu tu foarte multe alte chestii la care mă așteptam. Din contră chiar!
Muzica era chiar drăguță (Kripton), iar atmosfera idem, asta chiar dacă majoritatea locuitorilor sectorului 5 erau acasă la sarmale, piftie și alte "porcării" în timp ce prin parc erau numai puști ce sigur nu aveau ce face acasă și bebei de câțiva anișori de mână cu părinții.
Eu cu prietena mea eram nota discordantă a peisajului Parcului Sebastian!
PIAȚA UNIRII
Imediat ce am pozat tot ce era de pozat în Sebastian, am continuat drumul spre următoarea oprire: Piața Unirii și mai exact Târgul de Crăciun.

Aici trebuie să recunosc că în comparație cu Parcul lui Care Este, dezamăgirea a fost maximă. Patru chestii haioase din beculețe (trei urși polari, un iglu cu un eschimos ce dădea la copcă, sania Moșului și renii), lume foarte, foarte puțină, dar aceleași grupuri demografice ca și mai înainte și cam atât. Căbănuțele 90% închise (cred că erau vre-o două deschise, dar și acelea închideau), iar asta se întâmpla pe la 8 seara, adică tocmai la ora la care omul mai iese din casă.
Cu toate minusurile, dintre care cel mai mare era frigul care ne apăsa din ce în ce mai tare cu fiecare minut ce trecea, ne-am plimbat prin parc, am realizat o serie de instantanee și apoi din nou la drum.

PIAȚA UNIVERSITĂȚII
Universitatea a fost ultima oprire, înainte ca gerul să treacă de stratul gros de haine și să ne pătrundă până la oase, ceea ce ne-a făcut să gonim spre autobuzul salvator care avea să ne aducă acasă, la căldură.
Glogurile plutitoare sunt chiar haioase, iar bradul din fața fostului sediu de campanie al lui Băse e drăguț. În rest aici, nimic foarte interesant din punct de vedere al aranjamentelor dedicate sărbătorilor de iarnă.

Totuși am fost impresionată de o expoziție de fotografii care mi s-au părut absolut genială. Dacă o să fiți prin preajmă, smulgeți din timpul vostru 5 minute și priviți-le cu atenție. Merită!!!

Read more »

Sperietură mare cu Huidu



6AM.ro

 Aseară, începând cu ora 23:00, posturile TV de știri și Internetul (acestea sunt sursele pe care le-am bântuit eu) au stârnit cel puțin la mine în casă oarecare panică.
Știrea conform căreia Șerban Huidu, a suferit un accident la schi în Austria, în încercarea de a evita un grup de copii ce se aflau pe pârtie, m-a făcut să zapez ca nebuna printre posturile de știri și să sar în același timp la gâtul internetului cu degetul pe butonul de refresh.
Veștile păreau cu fiecare clipă mai sumbre: comă, doctori rezervați în declarații, primele 24 de ore critice, politraumatism, etc, etc...
După câteva ore, o tonă de știri îngrozitor de pesimiste și zeci de comentarii ale unor neoameni, ce sincer păreau încântați de situație, am renunțat să mai citesc sau să ascult.


Adevărul.ro

 Mă bucur că dimineața l-a găsit pe Șerban Huidu în stare stabilă, cu coma, nu cauzată de accident ci indusă de medici pentru a ajuta în tratarea rănilor și multe alte vești diametral opuse față de ceea ce se spunea aseară.
Sper că veștile vor continua în aeeași notă ca cele ce roiesc acum prin media și că în curând Huidu va fi iar pe TV sau la KISS distrându-ne și distrându-se așa cum știe el mai bine.

Fă-te bine repede Șerbane și să ai parte de un 2011 plin de sănătate și noroc!

Read more »

Supercalifragilisticexpialidocious

Supercalifragilisticexpialidocious

Mary Poppins:

Supercalifragilisticexpialidocious!

Even though the sound of it is something quite atrosicous!

If you say it loud enough, you'll always sound precocious!

SuperCaliFragilisticExpialiDocious e probabil cea mai veselă înșiruire de litere ce formează un cuvânt incredibil de lung și totuși atât de amuzant. Zâmbetul este instant!

Read more »