Liniștea de după război

Anul a început de cinci zile deja și m-am gândit să fac și eu prima ieșire din casă pe acest an. Nu prea știu la ce să zic că mă așteptam, dar sigur nu la liniștea care domnea peste cartierul meu.
Oameni, poate vre-o zece, luând în considerare și vânzătoarele din magazinele prin care am intrat, și cel mai straniu, nici un picior de maidanez care să mă conducă de la scara blocului până în stradă în cântec de lătrat și mârâit.
O liniște cum mai rar se aude prin părțile astea ale capitalei.
Nu tu grohăituri manelistice, nu tu pocnitori rătăcite de anul trecut prin buzunare, nu tu veșnicii 'sedentari' ai zonei, șoptind "Țigări! Țigări!"c-un benoclu după 'cașchete' și unul după potențiali fraieri dispuși să dea un ban pe contrabanda lor cu gust de gaz și aromă de benzină.
Liniște și pace!
Sau poate liniștea e doar în viziunea mea, căci ultimile mele experiențe pe afară au fost când forfota era mai mare, și când bucureșteanul tot, cu mic și mare alerga ca bezmeticul după ultima repriză de cumpărături. Atunci când coșul de cumpărături era format din încă un kil, două de carne, tobă, lebăr și cârnați, încă un strop, două sau două mii două sute douăzeci și două de tărie sau cine mai știe câte produse dătătoare de diabet, toate adăugându-se la tona de mâncare și băutură cumpărată cu o zi înainte, care la rândul ei se adăugase la cea cumpărată cu o zi înainte și tot așa, ciclul încheindu-se undeva cu vre-o lună înainte de Crăciun.
Noroc că s-a terminat și acum mă pot bucura de liniște, fie ea reală sau generată de subconștientul meu.